20 decembrie 1989: ziua în care Timișoara a devenit oraș liber! Dimineață muncitorii și-au părăsit locurile de muncă și, împreună cu alte zeci de mii de timișoreni, au pornit în coloane prin oraș, până au ajuns în centru. La ora prânzului, peste o sută de mii de oameni se aflau în Piața Operei din Timișoara, față în față cu linia de soldați care înconjura Opera. În jurul orei 13,30 echilibrul a fost rupt de către un bărbat care a făcut un pas înainte, și-a deschis jacheta și i-a cerut ofițerului de armată să tragă sau să se dea înapoi. “Armele voastre sunt plătite de poporul meu”, i-a strigat el ofițerului. “Gloanțele din armele voastre sunt plătite de poporul meu, ca și postavul uniformei pe care o purtați. Trageți în mine, sau dați-vă la o parte!” a spus Claudiu Iordache în timp ce continua să facă pași înainte, urmat de oamenii din jurul său. Și în acel moment de tensiune soldații au ezitat, apoi au rupt linia și au început să se retragă, iar timișorenii au avansat spre Operă. La început aproximativ douăzeci dintre ei au reușit să pătrundă în clădire, găsind rapid drumul spre balconul în care, cu o zi în urmă, fusese instalată o stație de amplificare, prin care Constantin Dăscălescu, prim-ministrul lui Ceaușescu, intenționa să se adreseze timișorenilor pentru a le vorbi despre huliganii care devastează orașul. De acolo, din acel balcon, cei care au pătruns în Operă le-au vorbit zecilor de mii de oameni din Piața Operei, dezvăluindu-și numele și profesiile și cerând Libertatea pe care cu toții o doreau! Lorin Fortuna, Ioan Chiş, Claudiu Iordache, Nicolae Bădilescu au vorbit timișorenilor, apoi au continuat alții. În Balconul Operei s-a format un Comitet: primul partid liber, anti-totalitar, purtând numele Frontul Democratic Român. 

Frontul Democratic Român a scris primul document al Revoluției Române, manifestul intitulat: “A căzut tirania!”, apoi prima platformă-program, un document politic ce prezenta revendicările timișorenilor: demiterea lui Ceaușescu, restituirea către familii a celor morți, eliberarea celor arestați, declararea Timișoarei drept primul oraș liber de comunism, alegeri libere în România. FDR a făcut apel la întreprinderile și instituțiile din Timișoara să-și trimită reprezentanții în Balcon, astfel încât să poată adera la Comitetul format. Apoi Frontul Democratic Român a făcut apel ca Timișoara să intre în grevă generală.  

(Fragment din cartea lui Bob Wylie “Downfall”) 

Primele discursuri libere din Balconul Operei, Timișoara, 20 decembrie 1989:  

http://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/24/timisoara-20-decembrie-1989-primele-cuvintari-din-balconul-operei

(transcrierea inregistrarii)  

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/timisoara-20-dec-1989-primele-cuvintari-din-balcon

(inregistrarea audio)

Revoluția din Timișoara în înregistrări audio-video – un serial realizat de Marius Mioc  

În același timp, la sediul județean al partidului comunist avea loc un eveniment similar: zecile de mii de oameni care mărșăluiseră spre sediul partidului comunist din Timișoara luaseră clădirea cu asalt și-și găsiseră la rândul lor drumul spre Balcon, la fel cum se întâmplase în Piața Operei. Spre seară, târziu, cele două balcoane aveau să se unească, demonstranții din Balconul județenei de partid venind spre cei din Balconul Operei. În Piața Operei au fost aprinse focuri pe timpul nopții, pentru a-i ajuta pe oameni să reziste unei nopți în stradă. A fost o zi în care nimeni nu și-a putut imagina ce se va întâmpla, cu atât mai mult cu cât în această zi de 20 decembrie dictatorul Ceaușescu transmisese un mesaj televizat în care lăuda armata pentru că-și făcuse datoria, și promitea o represiune și mai dură în următoarele zile. 

Transcriere înregistrare discursuri Balconul Operei:
00:00 Lorin Fortuna (se aude slab): Cetăţeni ai Timişorii!
00:02 Urale
00:11 Lorin Fortuna: (neînţelegibil) toată ţara! (urale, Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”)
00:44 Lorin Fortuna: „Linişte, vă rog! Cetăţeni ai Timişorii, cei pe care ne vedeţi aici ne-am constituit într-un comitet de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Drepturile şi libertatea se cîştigă în mod organizat. Fără violenţă! (Scandări: „Fără violenţă!”) Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeţi vitrine, nu provocaţi încăierări, nu atacaţi armata! Armata colaborează, aţi văzut. (urale, Scandări: „Armata e cu noi!”) Aşteptăm să vină reprezentanţii autorităţilor să discutăm în mod organizat cu ei. (urale, strigăt: Noi sîntem poporul! Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”) Cetăţeni ai Timişorii! Prima condiţie pe care o punem guvernului român este jos familia Ceauşescu! (urale, Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”) Dar pentru aceasta vom lupta paşnic, paşnic, nu uitaţi, paşnic. A doua condiţie cerem: eliberarea imediată a arestaţilor! (urale, cineva strigă „unde ne sînt morţii?”). A treia condiţie, a treia condiţie: identificarea morţilor. (urale) Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timişoara! În genunchi, toată lumea! În genunchi! … Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc! (glasuri răzleţe în mulţime: Armata să stea pe loc!; Se face relativă linişte).
04:24 Glas în depărtare: şobolanii au întins-o! Şobolanii au întins-o!
04:28 Glas în depărtare: Pe Bălan l-o închis (?) Radu Bălan e aicea
04:38 Glas puternic: Să vină aici!
04:39 Alt glas: Să vină vinovaţii aicea! Să vină vinovaţii, vinovaţii să vină aicea!
04:45 Scandări: „Bălan!”
04:56 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
05:12 Bărbat: Moarte criminalilor!
05:13 Lorin Fortuna: Vă rog să vă organizaţi acuma pe întreprinderi. Fiecare întreprindere, mare sau mică, să-şi constituie comitetul de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Vă rog. Comitetele care se înfiinţează rămîn permanente din acest moment şi ţin legătura cu noi. Pînă vor veni autorităţile. Voi da cuvîntul şi altor membri din comitet. Un reprezentant al citadelei Electrotimişului (urale)
05:55 Ioan Chiş: Dragi compatrioţi. Nu am crezut niciodată să ajungem aici. N-am crezut că există între noi atîta forţă. Nu sîntem pregătiţi ca să facem şi să nu se întîmple nenorocirile care s-au întîmplat. Pentru asta, pentru prima problemă, solicit din partea Comitetului Judeţean, solicit a lua cuvîntul pe tovarăşul Radu Bălan (urale, se aude scandare slabă: „Bălan!”). Poate, poate că unii se gîndesc la tovarăşul Matei (huiduieli; Bărbat: vorbeşte aiurea). Vă rugăm să vă păstraţi calmul şi să aşteptăm (Scandări: „La judeţ!). Îl aşteptăm pe Bălan (glas: să vină Bălan). Atît. Nu putem să ne repezim, trebuie să fim foarte calmi şi liniştiţi. Aşa cum am fost astăzi. Vă mulţumesc!
07:34 Lorin Fortuna: Din partea intelectualilor din Timişoara. Se va prezenta singur. (urale, aplauze)
07:45 Claudiu Iordache: Mă numesc Claudiu Iordache şi sînt scriitor român (urale). Sînt mîndru de forţa şi curajul cu care demonstraţi în legătură cu nişte drepturi care vă lipsesc de zeci de ani (urale). Sînt mîndru că am uitat de frica care ne-a marcat pe noi atîta timp şi pentru că am venit aicea pentru ca în mod paşnic să ne exprimăm revendicările de fiinţe libere! (urale, scandări: „Libertate!”). Aşa trăieşte forţa unui popor! În acest moment vorbiţi în numele întregului popor român! (urale) Întregul popor român aşteaptă de aici mişcarea care să ne elibereze pe toţi de spaime, de nesincerităţi (?) îngrozitoare prin care trebuie să trecem teferi (Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”) Uniţi (?) nu ni se poate întîmpla nimic. Armata este a poporului român. Armata trebuie să ne apere! (urale, strigăte: criminalii!) Armata ne va apăra! Nu putem sfîrşi că avem adevărul de partea noastră! Şi adevărul este de partea noastră! Încercaţi să aveţi curajul acestui moment [sfîrşit înregistrare]

https://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/24/timisoara-20-decembrie-1989-primele-cuvintari-din-balconul-operei

 

A început.

16 decembrie 1989, Timișoara. Sutele de oameni care se adunaseră în jurul casei Pastorului Tokes refuză să plece chiar și după ce primarul orașului îndeplinește câteva din promisiunile pe care le făcuse Pastorului. Îndemnați de bagheta invizibilă a solidarității, oamenii Timișoarei pășesc pe drumul ce duce spre Libertate. La ora 17 în după amiaza lui 16 decembrie 1989, Laslo Tokes este deja istorie, și în timp ce, de la fereastra sa, le cere timișorenilor să plece, pentru ca prezența lor să nu fie văzută ca o demonstrație anticomunistă, timișorenii pleacă, dar numai un pas mai departe, pe Bulevardul 6 Martie, unde opresc tramvaiele. Sute de oameni coboară din tramvaiele blocate și se alătură demonstranților. Acolo, pe acea stradă, există o tensiune incredibilă în aer și o senzație a puterii pe care aproape poți s-o atingi… o bucurie imensă în ochii oamenilor, amestecată cu teama de ce-ar putea să urmeze. Dar deasupra a orice altceva, ei sărbătoreau prilejul de a spune în sfârșit puterii: “Duceți-vă la naiba! Ne-am săturat!” Era ca și cum gustau vinul libertății și nu le mai păsa de consecințe.

Acolo, atunci, între ora șase și șapte după-amiază, a pornit totul. Cu nehotărâre la început, devenind rapid un torent de neoprit. Teama s-a risipit, pe măsură ce mișcarea mulțimii devenea din ce în ce mai puternică… și atunci au auzit cuvântul, tare și limpede pentru prima dată în viața lor: Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te!… un cuvânt tulburător, dulce și puternic… și atât de prețios… Curând a răsunat cântecul, un cântec ce fusese interzis de dictatură: Deșteaptă-te, Române! Cântecul deșteptării, cântecul Revoluției!… Și câteva minute mai târziu, inimaginabilul: Jos Ceaușescu!

Nu mai era cale de întoarcere. Așa încât atunci când au apărut trupele de miliție, oamenii li s-au împotrivit. Cu mâinile goale. La atacul scutierilor oamenii au răspuns cu pietre. Dar au sosit trupe întărite de miliție și au început să-i lovească pe oameni cu bastoane de cauciuc, și curând mulțimea a fost împrăștiată iar oamenii au început să fugă… în același timp, însă, au început să se formeze alte grupuri – timișorenii auziseră zgomotele ciocnirilor și coborâseră din apartamentele lor în stradă, unde s-au trezit prinși în bătălie. În zona Circumvalațiunii se formase un alt grup mare și strigau: Jos cu Ceaușescu! și Libertate!… și în timp ce mulțimea începuse să se deplaseze înspre centrul orașului, scandând: Români, veniți cu noi! au fost atacați de soldați și de miliție, care au început să-i lovească puternic. Ce puțin zece camioane ale armatei fuseseră aduse în zonă, fiecare având peste cincizeci de soldați. Aceștia se revărsaseră pe străzi, înarmați cu bâte de lemn și cozi de târnăcop, și împreună cu milițienii îi arestau și băteau pe toți cei pe care puteau pune mâna, folosind gaze lacrimogene și tunuri cu apă, și lovind sălbatic oamenii care îndrăzniseră să-și strige dorința de Libertate!

În noaptea ce a urmat, timișorenii au învățat să atace, să se replieze, să revină, să aibă pierderi, să cânte, în coruri impresionante, imnurile religiei Libertății, să reziste, să sângereze, altfel spus, să se bată! E adevărat, armele de foc au tăcut în noaptea aceea în care puterea a utilizat doar bâtele și bastoanele… Au fost organizate razii uriașe, și odată cu ele făcute masive arestări. Pe pavajul parcajului miliției municipale, cei prinși au fost călcați în picioare, la penitenciarul orașului arestații politici au ajuns plini de sânge, incapabili să se miște…

Se spune că mulțimile nu au un suflet, doar popoarele. La Timișoara mulțimile au purtat tot sufletul poporului român. Cartierele Timișoarei au devenit, pe rând, câmpul de bătaie al acelor contrarii ireconciliabile: libertate-obediență ori trecut-viitor ale acelui timp durabil al națiunilor, niciodată prea îngăduitor cu destinul României eterne. În Circumvalațiunii, pe Buziaș, Lipovei, în Giroc, coloane omenești incendiate de fervoare s-au scurs prin dreptul blocurilor-dormitoare, chemând la luptă: “Români, nu fiți lași!” Și românii, încă fără experiență, fără metodă, au ascultat, ieșind pe străzile întunecate unde știrile neverosimile ale confruntărilor vor forma curând un prim capitol în cronica ascunsă a represiunii…

Târziu, în noapte, timișorenii s-au retras la casele lor, mai puțin cei care fuseseră răniți și arestați. Dacă am putea privi din timpul nostru în al lor, am vedea că a fost o noapte albă în Timișoara… În noaptea de 16 spre 17 Decembrie 1989 Timișoara nu a dormit. A fost un moment incredibil, pentru care timișorenii au plătit atât de mult: ziua în care A Început, ziua în care oamenii Timișoarei și-au ridicat privirea către Lumina Libertății, ziua în care au auzit cuvântul minunat Libertate strigat limpede, puternic, ziua în care au înlocuit spaima cu Curajul și și-au folosit curajul nou-născut pentru a învăța să lupte pe drumul înspinat ce avea să-i poarte spre Eliberare!

16 Decembrie 1989, Timișoara. Cel mai mic lucru pe care-l putem face e să nu uităm niciodată!

Claudiu Iordache – Singur între români (Editura Irini, 1997)