Ei au fost liberi!

20 Decembrie 1989, Piata Operei, Timisoara - 2

Libertatea câștigată în 1989 este ceea ce au pierdut după 1989 cei care n-au avut nevoie de ea, cei care îl regretă și astăzi pe dictatorul Ceaușescu, cei care ar mai fi trăit liniștiți câteva veacuri în condițiile subumane oferite de gloriosul ev al “socialismului biruitor” și al “omului nou”! Faptul că marea majoritate a românilor n-a avut nevoie de libertatea câștigată cu sânge de eroii lui Decembrie 1989 nu înseamnă că ea n-a fost câștigată! A fost câștigată! Și apoi pierdută, în atât de puțin timp, într-un fel atât de trist, și de rușinos! O mulțime românească incapabilă de a fi făcut și cel mai mic gest de curaj în zilele dramatice ale lui Decembrie 1989 a petrecut următorii 26 de ani cârcotind împotriva Revoluției și a eroilor ei, pe motiv că “a fost lovitură de stat” – perfectă justificare pentru indiferența și lașitatea pe care această mulțime românească a dovedit-o în Decembrie 1989! N-au ieșit în stradă să strige “Libertate, te iubim!” și “Jos Ceaușescu!”, dar au fost neobosiți în a-și dovedi micimea ori mizeria sufletelor călcând cu bocancii peste curajul și sacrificiul celor care chiar au luptat și chiar au câștigat Libertatea în Decembrie 1989, pentru noi toți! Că aceeași majoritate indiferentă, lașă, stupidă n-a fost în stare să păstreze această libertate, nu e vina celor care au murit pentru ea! Că după 26 de ani suntem aici unde suntem, e numai vina acelei majorități indiferente, lașe, stupide, preocupată doar de interesul personal, capabilă numai de cârcoteală și hăhăială între doi mici, o bere și o manea! Privind în față realitatea românească, simțind acut suferința de a vedea ce s-a ales din visurile și din lupta lor, ai putea gândi că sacrificiul eroilor din acel Decembrie a fost în van – dar cei care au ieșit în stradă strigându-și dorința de libertate, cei care au avut curajul de a lupta, cei care au căzut sub gloanțele dictaturii Ceaușescu n-au fost proști, n-au fost fraieri, n-au fost manipulați, asta nu! Au fost drepți, au fost curajoși, au fost revoltați, au fost ființele luminoase ale unei mulțimi românești încovoiată sub propria-i lipsă de curaj, înspăimântată doar la gândul că ar putea să ridice privirea din pământ și să vadă cerul Libertății! Cei care au coborât în stradă, cei care au luptat (atât de inegal, atât de curajos, atât de nebunește!) cu armatele dictaturii lui Ceaușescu, cei care au căzut sub gloanțe au câștigat pentru întreaga Românie libertatea de care urmașii lor n-au știut cum să scape mai repede, pentru că nu le trebuia, pentru că nu aveau ce face cu ea! Doar oamenii drepți și curajoși au nevoie de libertate, doar ei nu pot trăi fără ea! Dar cât de puțini sunt acești oameni! Tot mai puțini cu fiecare zi a timpului trist pe care-l trăim…

În aceste zile de Decembrie în care comemorăm singurul moment de înalt curaj și de demnitate pe care l-a trăit România de la 1918 încoace, merită să le evocăm Eroilor lui Decembrie 1989 amintirea, faptele, istoria, pentru ca ele să nu fie uitate, pentru ca ele să nu fie umbrite, manipulate, maculate! Ei nu sunt vinovați pentru ce-au făcut alții din libertatea câștigată de ei cu sânge! Pentru acei români care prețuiesc Libertatea, în aceste zile de Decembrie există doar eroii lui Decembrie 1989, nu și indiferenții, lașii ori trădătorii României acelui moment astral pe care atât de puțini l-au meritat, atât de puțini l-au prețuit și atât de puțini l-au apărat! Măcar atât să știe de acolo, de sus: că noi, cei care iubim Libertatea, nu-i vom uita vreodată!

„Circulați. Totuși, gândiți-vă că într-o bună zi se va încheia și viața voastră supusă stomacului. Iertați-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veți muri. Și dumneavoastră, și eu. Mai devreme sau mai târziu. Și ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieții noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989. Și, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Călin Nemeș – “România liberă”, 25 aprilie 1991

http://ro.wikipedia.org/wiki/Călin_Nemeș

21 Decembrie 1989. România se ridică!

21 decembrie 1989. Este rândul orașelor Lugoj, Arad, Cluj, Brașov, București să se ridice și să ceară libertate! Și, din nefericire, este rândul altor români curajoși să plătească tribut de sânge și disperare pentru cauza Libertății! În Cluj, în jurul orei 15,30, un grup de prieteni îi înfruntă pe soldații armatei, toți cei din acest grup sunt tineri și curajoși: Lucian Matiș, Călin Nemeș, Gavrilă Ladiu, Mircea Miclea, și unul dintre ei, Călin Nemeș, face un pas înainte, își deschide jacheta și le strigă soldaților: “Trageți! Am o singură inimă!” Și ei trag. La ordinul ofițerului, soldații trag în oameni care nu făcuseră nimic decât să ceară Libertate! Călin Nemeș, prietenul lui Lucian Matiș și alți câțiva dintre ei cad sub gloanțele ucigașe ale soldaților care ar fi trebuit să-și apere poporul, nu să tragă în el! Fotografii făcute de o persoană necunoscută arată scena masacrului: trupurile zăcând pe pământ și soldații victorioși în picioare, alături de ele.

Cluj, 21 Decembrie 1989, Piata Libertatii - 1

Cluj, 21 Decembrie 1989, Piata Libertatii - 2

Cluj, 21 Decembrie 1989, Piata Libertatii - 3

Cluj, 21 Decembrie 1989, Piata Libertatii - 5

Cluj, 21 Decembrie 1989, Piata Libertatii - 5

Cluj, 21 Decembrie 1989, Piata Libertatii - 6

     Calin Nemes    Lucian Matis    Dorinel Jurja, 22 ani, impuscat in cap si inima in Piata Libertatii Cluj, 21 decembrie 1989    Iosif Tamas, 20 ani, impuscat in cap in Piata Libertatii Cluj, 21 decembrie 1989    Corina Misan, 21 ani, impuscata in piept pe Strada Motilor Cluj, 21 decembrie 1989

În orele ce vor veni, bucureștenii vor învăța să lupte la rândul lor, așa cum o făcuseră frații lor români în Timișoara, Cluj și celelalte orașe, și vor plăti și ei un preț teribil pentru curajul lor! Povestea marii adunări populare pe care Ceaușescu a convocat-o pentru a vorbi bucureștenilor despre huliganii din Timișoara, mitingul în care s-a aprins scânteia revoltei, povestea Baricadei de la Inter, ridicată de oameni curajoși în fața forțelor de represiune, între ei Romeo Raicu, Radu Silaghi, Dumitru Dinca, Dan Iosif, povestea tinerilor uciși în fața Sălii Dalles și a Hotelului Intercontinental pentru vina de a fi îndrăznit să îngenuncheze și să se roage pentru Timișoara și să scandeze numele Libertății, ca Mihai Gâtlan, Ruxandra Mihaela Marcu, Vinerian Rădoi, Adrian Don, Mioara Luiza Mirea… vieți pierdute pentru că refuzau să mai trăiască în dictatură… aceste povești de curaj și glorie, de lacrimi și durere…

            Mihai Gatlan    Vinerian Radoi    Adrian Don    Antonia Adjanin, 21 ani, impuscata in Piata Victoriei Bucuresti, 22 decembrie 1989

     Ruxandra Mihaela Marcu      Mioara Luiza Mirea

Bucuresti, 21 Decembrie 1989, Bd Magheru - 1

Bucuresti, 21 Decembrie 1989, Bd Magheru - 3

Bucuresti, 21 Decembrie 1989, Bd Magheru - 2

Romani ucisi din ordinele dictatorului Ceausescu in decembrie 1989

Dictatorul Nicolae Ceausescu

„Circulați. Totuși, gândiți-vă că într-o bună zi se va încheia și viața voastră supusă stomacului. Iertați-mi că vă reamintesc, dar vă dau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la fel ca astăzi, veți muri. Și dumneavoastră, și eu. Mai devreme sau mai târziu. Și ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment al vieții noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pe magnificii copii și adolescenți ai lui decembrie 1989. Și, poate, ne vor întreba ce am făcut după moartea lor? Știu că eu am ce să le răspund. Dar dumneata, trecătorule?”

Călin Nemeș – “România liberă”, 25 aprilie 1991

http://ro.wikipedia.org/wiki/Călin_Nemeș

20 decembrie 1989. Ziua Libertății!

20 decembrie 1989: ziua în care Timișoara a devenit oraș liber! Dimineață muncitorii și-au părăsit locurile de muncă și, împreună cu alte zeci de mii de timișoreni, au pornit în coloane prin oraș, până au ajuns în centru. La ora prânzului, peste o sută de mii de oameni se aflau în Piața Operei din Timișoara, față în față cu linia de soldați care înconjura Opera. În jurul orei 13,30 echilibrul a fost rupt de către un bărbat care a făcut un pas înainte, și-a deschis jacheta și i-a cerut ofițerului de armată să tragă sau să se dea înapoi. “Armele voastre sunt plătite de poporul meu”, i-a strigat el ofițerului. “Gloanțele din armele voastre sunt plătite de poporul meu, ca și postavul uniformei pe care o purtați. Trageți în mine, sau dați-vă la o parte!” a spus Claudiu Iordache în timp ce continua să facă pași înainte, urmat de oamenii din jurul său. Și în acel moment de tensiune soldații au ezitat, apoi au rupt linia și au început să se retragă, iar timișorenii au avansat spre Operă. La început aproximativ douăzeci dintre ei au reușit să pătrundă în clădire, găsind rapid drumul spre balconul în care, cu o zi în urmă, fusese instalată o stație de amplificare, prin care Constantin Dăscălescu, prim-ministrul lui Ceaușescu, intenționa să se adreseze timișorenilor pentru a le vorbi despre huliganii care devastează orașul. De acolo, din acel balcon, cei care au pătruns în Operă le-au vorbit zecilor de mii de oameni din Piața Operei, dezvăluindu-și numele și profesiile și cerând Libertatea pe care cu toții o doreau! Lorin Fortuna, Ioan Chiş, Claudiu Iordache, Nicolae Bădilescu au vorbit timișorenilor, apoi au continuat alții. În Balconul Operei s-a format un Comitet: primul partid liber, anti-totalitar, purtând numele Frontul Democratic Român. 

Frontul Democratic Român a scris primul document al Revoluției Române, manifestul intitulat: “A căzut tirania!”, apoi prima platformă-program, un document politic ce prezenta revendicările timișorenilor: demiterea lui Ceaușescu, restituirea către familii a celor morți, eliberarea celor arestați, declararea Timișoarei drept primul oraș liber de comunism, alegeri libere în România. FDR a făcut apel la întreprinderile și instituțiile din Timișoara să-și trimită reprezentanții în Balcon, astfel încât să poată adera la Comitetul format. Apoi Frontul Democratic Român a făcut apel ca Timișoara să intre în grevă generală.  

(Fragment din cartea lui Bob Wylie “Downfall”) 

Primele discursuri libere din Balconul Operei, Timișoara, 20 decembrie 1989:  

http://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/24/timisoara-20-decembrie-1989-primele-cuvintari-din-balconul-operei

(transcrierea inregistrarii)  

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/timisoara-20-dec-1989-primele-cuvintari-din-balcon

(inregistrarea audio)

Revoluția din Timișoara în înregistrări audio-video – un serial realizat de Marius Mioc  

În același timp, la sediul județean al partidului comunist avea loc un eveniment similar: zecile de mii de oameni care mărșăluiseră spre sediul partidului comunist din Timișoara luaseră clădirea cu asalt și-și găsiseră la rândul lor drumul spre Balcon, la fel cum se întâmplase în Piața Operei. Spre seară, târziu, cele două balcoane aveau să se unească, demonstranții din Balconul județenei de partid venind spre cei din Balconul Operei. În Piața Operei au fost aprinse focuri pe timpul nopții, pentru a-i ajuta pe oameni să reziste unei nopți în stradă. A fost o zi în care nimeni nu și-a putut imagina ce se va întâmpla, cu atât mai mult cu cât în această zi de 20 decembrie dictatorul Ceaușescu transmisese un mesaj televizat în care lăuda armata pentru că-și făcuse datoria, și promitea o represiune și mai dură în următoarele zile. 

20 decembrie 1989, Piata Operei Timisoara - 1

Timisoara 20 Decembrie 1989

20 decembrie 1989, Piata Operei Timisoara - 2

20 Decembrie 1989, Balconul Operei Timisoara - 1

20 Decembrie 1989, Balconul Operei Timisoara - 3

In 20 decembrie 1989, Balconul Operei Timisoara - Mihai Olteanu, Claudiu Iordache, Ioan Chis

20 decembrie 1989, Piata Operei Timisoara - 3

Piata Operei Timisoara, 20 Decembrie 1989

Ruga spre Dumnezeu in zilele Revolutiei - Timisoara decembrie 1989

1989 Timisoara Piata Operei

20 Decembrie 1989, Piata Operei, Timisoara - 3

20 Decembrie 1989 Timisoara

20 Decembrie 1989, Piata Operei, Timisoara - 2

Timisoara Decembrie 1989 - seara in fata Catedralei

A cazut tirania - Manifestul Frontului Democratic Roman, 20 decembrie 1989, Timisoara

Transcriere înregistrare discursuri Balconul Operei:
00:00 Lorin Fortuna (se aude slab): Cetăţeni ai Timişorii!
00:02 Urale
00:11 Lorin Fortuna: (neînţelegibil) toată ţara! (urale, Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”)
00:44 Lorin Fortuna: „Linişte, vă rog! Cetăţeni ai Timişorii, cei pe care ne vedeţi aici ne-am constituit într-un comitet de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Drepturile şi libertatea se cîştigă în mod organizat. Fără violenţă! (Scandări: „Fără violenţă!”) Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeţi vitrine, nu provocaţi încăierări, nu atacaţi armata! Armata colaborează, aţi văzut. (urale, Scandări: „Armata e cu noi!”) Aşteptăm să vină reprezentanţii autorităţilor să discutăm în mod organizat cu ei. (urale, strigăt: Noi sîntem poporul! Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”) Cetăţeni ai Timişorii! Prima condiţie pe care o punem guvernului român este jos familia Ceauşescu! (urale, Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”) Dar pentru aceasta vom lupta paşnic, paşnic, nu uitaţi, paşnic. A doua condiţie cerem: eliberarea imediată a arestaţilor! (urale, cineva strigă „unde ne sînt morţii?”). A treia condiţie, a treia condiţie: identificarea morţilor. (urale) Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timişoara! În genunchi, toată lumea! În genunchi! … Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc! (glasuri răzleţe în mulţime: Armata să stea pe loc!; Se face relativă linişte).
04:24 Glas în depărtare: şobolanii au întins-o! Şobolanii au întins-o!
04:28 Glas în depărtare: Pe Bălan l-o închis (?) Radu Bălan e aicea
04:38 Glas puternic: Să vină aici!
04:39 Alt glas: Să vină vinovaţii aicea! Să vină vinovaţii, vinovaţii să vină aicea!
04:45 Scandări: „Bălan!”
04:56 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
05:12 Bărbat: Moarte criminalilor!
05:13 Lorin Fortuna: Vă rog să vă organizaţi acuma pe întreprinderi. Fiecare întreprindere, mare sau mică, să-şi constituie comitetul de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Vă rog. Comitetele care se înfiinţează rămîn permanente din acest moment şi ţin legătura cu noi. Pînă vor veni autorităţile. Voi da cuvîntul şi altor membri din comitet. Un reprezentant al citadelei Electrotimişului (urale)
05:55 Ioan Chiş: Dragi compatrioţi. Nu am crezut niciodată să ajungem aici. N-am crezut că există între noi atîta forţă. Nu sîntem pregătiţi ca să facem şi să nu se întîmple nenorocirile care s-au întîmplat. Pentru asta, pentru prima problemă, solicit din partea Comitetului Judeţean, solicit a lua cuvîntul pe tovarăşul Radu Bălan (urale, se aude scandare slabă: „Bălan!”). Poate, poate că unii se gîndesc la tovarăşul Matei (huiduieli; Bărbat: vorbeşte aiurea). Vă rugăm să vă păstraţi calmul şi să aşteptăm (Scandări: „La judeţ!). Îl aşteptăm pe Bălan (glas: să vină Bălan). Atît. Nu putem să ne repezim, trebuie să fim foarte calmi şi liniştiţi. Aşa cum am fost astăzi. Vă mulţumesc!
07:34 Lorin Fortuna: Din partea intelectualilor din Timişoara. Se va prezenta singur. (urale, aplauze)
07:45 Claudiu Iordache: Mă numesc Claudiu Iordache şi sînt scriitor român (urale). Sînt mîndru de forţa şi curajul cu care demonstraţi în legătură cu nişte drepturi care vă lipsesc de zeci de ani (urale). Sînt mîndru că am uitat de frica care ne-a marcat pe noi atîta timp şi pentru că am venit aicea pentru ca în mod paşnic să ne exprimăm revendicările de fiinţe libere! (urale, scandări: „Libertate!”). Aşa trăieşte forţa unui popor! În acest moment vorbiţi în numele întregului popor român! (urale) Întregul popor român aşteaptă de aici mişcarea care să ne elibereze pe toţi de spaime, de nesincerităţi (?) îngrozitoare prin care trebuie să trecem teferi (Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”) Uniţi (?) nu ni se poate întîmpla nimic. Armata este a poporului român. Armata trebuie să ne apere! (urale, strigăte: criminalii!) Armata ne va apăra! Nu putem sfîrşi că avem adevărul de partea noastră! Şi adevărul este de partea noastră! Încercaţi să aveţi curajul acestui moment [sfîrşit înregistrare]

https://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/24/timisoara-20-decembrie-1989-primele-cuvintari-din-balconul-operei

 

19 decembrie, Timișoara. Sfârșitul servituții.

19 Decembrie 1989. Dimineața, când ajung la locurile lor de muncă, oamenii Timișoarei își află poveștile. Tatăl cuiva nu s-a întors acasă din 17 decembrie. Soția altcuiva nu s-a întors din 18 decembrie. Timp de două zile timișorenii și-au numărat dispăruții. Veștile se răspândesc fulgerător în întreg orașul. În aceste zile timișorenii nu vorbesc despre nimic altceva decât despre cei dispăruți. Știu că o ființă dragă a fost văzută ultima oară în încleștarea din Calea Girocului sau în masacrul de pe Podul Decebal. Se aude că ar fi fost arestat cineva care-i semăna – sau mai rău, că altcineva care-i semăna ar fi fost ucis lângă Catedrală de către rafale pornite din armele forțelor de represiune. Timișorenii aud aceste vești, își împărtășesc poveștile și spaimele, și mai mult decât atât, furia, care continuă să crească.

Este ziua în care faimosul general de armată Gușă, sosind la fabrica Elba pentru a le spune muncitorilor că partidul apără socialismul de huligani, este huiduit de muncitori, într-un gest fără precedent! Muncitorii din Elba îi cer generalului Gușă, un reprezentant al puterii dictatoriale în acel moment, să le dea înapoi arestații și morții. Ei au oprit lucrul încă de dimineață, și-i spun generalului că vor intra în grevă până când solicitările le vor fi împlinite.

19 decembrie 1989 este ziua în care generalul Gușă, unul dintre responsabilii pentru masacrul din Timișoara din zilele de 17 și 18 decembrie 1989, este înfruntat de muncitorii din Elba, care îi cer să plece. Generalul Gușă pleacă și-l sună pe Ceaușescu, raportându-i: “Situația este aceasta: nu sunt huligani în Timișoara, sunt muncitorii!” Din nefericire, nici măcar în acest moment dictatorul nu admite că este sfârșitul regimului său de teroare. Va continua în paranoia de a apăra socialismul trăgând în propriul său popor, timp de încă trei zile…

Timisoara Decembrie 1989

18 decembrie 1989, Timișoara. Oroarea.

Decembrie 18, 1989. În Timișoara românii continuă să plătească jertfă de sânge, împușcați de forțele de represiune. Mii de timișoreni sunt arestați și bătuți cu sălbăticie de către forțele de miliție și securitate.

              Sorinel Daniel Leia, 22 ani, impuscat in cap pe treptele Catedralei, Timisoara, 18 Decembrie 1989    Remus Tasala, 23 ani, ranit prin impuscare in Piata 700 Timisoara, 17 Decembrie 1989, impuscat in cap in Spitalul Judetean Timisoara Hospital in 18 decembrie    Valentin Aparaschivei, 45 ani, impuscat in piept in Calea Girocului, Timisoara, 18 Decembrie 1989    Alexandru Grama, 19 ani, ranit usor prin impuscare pe Calea Aradului, impuscat mortal in Spitalul Judetean Timisoara, 17 Decembrie 1989

Partidul comunist român își trimite oficialii în fabrici și la locurile de muncă ale oamenilor, pentru a justifica represiunea, explicând că Timișoara a fost atacată de huligani și iredentiști, inamici ai socialismului glorios pe care partidul îl construiește pentru binele oamenilor. Zeci de mii de muncitori ascultă minciunile reprezentanților dictatorului, dar în mințile și sufletele lor cu toții știu Adevărul. Știu că acolo, în stradă, au fost copiii lor, părinții lor, soțiile și soții lor, cei care au fost bătuți, împușcați, omorâți, pentru singura vină de a fi strigat Libertate! În Institutul de Proiectări Timișoara, un român se ridică în picioare în timp ce directorul vorbește despre huligani și, cu un gest care-i împietrește pe colegii săi, îl întrerupe pe director și spune: “Nu este adevărat! E o minciună!” Directorul institutului, după un moment de șoc, îl numește trădător. Și în timp ce directorul rostește aceste cuvinte, afară se aude țăcănitul focului de armă automată și Claudiu Iordache vorbește din nou, arătând cu degetul spre fereastră: “Iată adevărul! Acolo, în stradă, nu sunt huligani, ci români care cer libertate! Și dacă puterea ar fi vrut să comunice cu ei, s-ar fi putut găsi o cale de dialog, dar disprețul ei pentru oameni a făcut-o să ordone foc și să ucidă! Nu în huligani trag acum forțele de represiune, ci în poporul Timișoarei!

În ziua de 18 decembrie 1989, Timișoara s-a retras în adăposturile sale pentru a-și îngriji rănile și a-și număra dispăruții și morții. Afară s-au auzit focuri de armă, în diferite zone ale orașului, întreaga zi. Dar ce era mai rău încă nu venise: ceva ce avea să depășească în oroare chiar și acțiunile sângeroase din ultimele două zile.

La ordinul direct al Elenei Ceaușescu, în noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989, ofițeri ai Securității sosesc la Spitalul Județean Timișoara și cer să le fie date trupurile celor morți. Doctorii, paralizați de teamă, nu îndrăznesc să se opună. Ofițerii de Securitate iau 44 de trupuri, ale celor care fuseseră uciși în ultimele două zile, le încarcă într-un camion frigorific și pleacă…

44 de trupuri ale eroilor Timișoarei sunt duse la București, la crematoriul Cenușa, unde sunt aruncate în foc și arse. În noaptea de 18 spre 19 decembrie 1989 crematoriul funcționează fără oprire. Iar în dimineața zilei de 19 decembrie, cenușa Martirilor Timișoarei e dusă într-un loc părăsit de lângă București și aruncată într-o gură de canal.

A fost dovada supremă a josniciei celor doi dictatori, Nicolae și Elena Ceaușescu – ordinul lor criminal a fost înspăimântător, și a anunțat ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă istoria le-ar fi urmat la rândul ei ordinele: “Timișoara să fie rasă de pe suprafața pământului!

                  Rodica Luca, 37 ani, impuscata pe Strada Girocului, Timisoara, 17 Decembrie 1989, arsa la crematoriul Cenusa in 18 decembrie     Mariana Caceu, 36 ani, impuscata in cap pe Podul Mihai Viteazul, Timisoara, 17 Decembrie 1989    Margareta Caceu, 37 ani, impuscata in cap pe Podul Mihai Viteazul, Timisoara, 17 Decembrie 1989, arsa la crematoriul Cenusa in 18 decembrie    Luminita Botoc, 13 ani, impuscata in piept pe Calea Lipovei, Timisoara, 17 Decembrie 1989, gasita in ianuarie 1990 in groapa comuna din Cimitirul Eroilor

                 Radian Belici, 23 ani, impuscat in cap in Piata 700, Timisoara, 17 Decembrie 1989, ars la crematoriul Cenusa in 18 decembrie    Dumitru Garjoaba, 24 ani, ranit prin impuscare la Catedrala, 17 Decembrie 1989, ucis prin impuscare in Spitalul Judetean Timisoara in 18 ianuarie, ars la crematoriul Cenusa    Mihai Apro, 31 years, impuscat in plamani in Calea Girocului, Timisoara, 17 Decembrie 1989, ars la crematoriul Cenusa in 18 decembrie    Claudiu Ioan Varcus, 15 ani, impuscat in piept langa Catedrala, Timisoara, 17 Decembrie 1989

Iată chipurile cîtorva dintre Martirii Revoluției din Timișoara. Regimul criminal i-a numit “huligani, agenți străini, iredentiști, inamici ai socialismului glorios și ai partidului comunist român”. Au fost împușcați pe străzi, omorâți în spitale, arși în crematoriu, iar cenușa le-a fost aruncată într-un canal. Criminalii trăiesc și sunt bine. Nici până astăzi n-au plătit pentru crimele lor.

Represiunea

Surorile Caceu – Cum s-au identificat mortii Timisoarei arsi la crematoriul Cenusa din Bucuresti – articol de Marius Mioc

17 decembrie 1989, Timișoara

Represiunea.

17 decembrie 1989. Dimineața Timișoara coboară din nou în stradă. Majoritatea liderilor încleștărilor din noaptea trecută fuseseră sălbatic bătuți ori arestați de către Miliție și Securitate, în razii ce măturaseră orașul întreaga noapte. Dar spre sfârșitul dimineții, sute de oameni se adună în jurul sediului județean al partidului comunist, pe Bulevardul 23 August. Scandând lozinci antiguvernamentale, un grup al celor mai aventuroși asaltează clădirea, și sub privirile înlemnite ale funcționarilor de partid, timișorenii smulg tablourile lui Ceaușescu de pe pereți, iau cărțile lui Ceaușescu de pe etajere și, împreună cu alte totemuri comuniste, le aruncă pe fereastră jos, în stradă. Afară, mulțimea întâmpină fiecare sfărâmare a unui simbol comunist cu aplauze și urale. Dar entuziasmul se transformă rapid în suferință, pentru că acesta este locul în care soldații își folosesc pentru prima dată baionetele împotriva oamenilor. Poveștile martorilor care au asistat sunt teribile: oameni străpunși cu baioneta în stomac, în spate, baionete tăind fețele oamenilor… o contraofensivă brutală din partea armatei care ar fi trebuit să-i apere pe oameni, nu să-i ucidă pentru singura vină de a fi vrut să fie liberi… Panică și furie. Cruzime și răzbunare. Simbolurile comuniste ale autorităților criminale făcute una cu pământul. Ceaușescu, în efigie, târât în noroi. Cărțile lui glorioase puse pe foc. Și apoi au apărut baricadele. Primele ciocniri. Lideri naturali iau conducerea coloanelor, îndreptându-le spre nervii Puterii. Nimic nu mai poate ține sub control orașul răzvrătit. Cartierele muncitorești fierb. Dictatura hărțuită cedează la fiecare pas. Sufletul înăbușit al libertății începe să respire. Tancurile trimise pe străzi sunt blocate de pieptul gol al timișoreanului de rând. Pentru prima dată în ultimii cincizeci de ani, undeva în România, la Timișoara, Dumnezeu trece de partea celor mulți. Nu și funcționarii lui, ce i-au baricadat pe dinăuntru bisericile.

Timișoara, 17 decembrie 1989. În fața Primăriei, un șir de militari, înarmați până în dinți, apără o linie invizibilă. Mii de oameni scandează: “Armata e cu noi!” Armata nu e cu ei. Armata și-a folosit armele împotriva oamenilor – și ce e mai rău încă n-a venit…

 În București dictatorul Nicolae Ceaușescu strigă la Miniștrii Apărării și Internelor, numindu-i trădători pentru că nu au tras direct în oameni, așa cum ordonase. „Am ordonat ca forțele de securitate să fie înarmate, să tragă foc de avertisment și apoi demonstranții să fie împușcați în picioare. De ce nu s-a făcut asta?” Miniștrii dictatorului se scuză că nu s-au putut gândi să scoată armata în stradă cu muniție de război. Furia lui Ceaușescu crește: “V-am ordonat să trageți foc de avertisment, și apoi dacă nu se retrag să-I împușcați în picioare. Nu m-am gândit nici o clipă că veți folosi gloanțe oarbe. Cei care au pătruns în sediul județean al partidului comunist n-ar fi trebuit să iasa de acolo în viață! Ar fi trebuit să fie împușcați!

Și au fost… în Timișoara, doar câteva ore mai târziu… apoi în Cluj, Arad, Lugoj, Brașov, București…

În conferința telefonică de la prânz, Ceaușescu le spusese oficialilor trimiși în Timișoara: “Evenimente importante s-au întâmplat în Timișoara în ultimele două zile… S-au făcut greșeli, problemele ar fi trebuit rezolvate într-o oră sau două… Unitățile au fost trimise fără armament corespunzător, dar acum au primit muniție de război… Este stare de urgență… Oricine nu se supune somației am dat ordin să se tragă. Oamenii trebuie să fie somați, și dacă nu se supun ordinului trebuie să se tragă… Am dat ordinul să se tragă… Au mai făcut greșala de a întoarce și celălalt obraz… Umanismul nu înseamnă pactizare cu dușmanul. Umanismul înseamnă apărarea socialismului.

Masacrul din Duminica Sângeroasă a Timișoarei a început la ora 17,30, când peste oraș se însera…

                Alexandru Grama, 19 ani, ranit usor prin impuscare pe Calea Aradului, impuscat mortal in Spitalul Judetean Timisoara, 17 Decembrie 1989    Cristina Lungu, 2 ani, impuscata in inima pe Calea Girocului, Timisoara, intre parintii ei, 17 Decembrie 1989    Monica Gabriela Tako, 10 ani, ranita prin impuscare in picior pe Podul Decebal, impuscata mortal in Spitalul Judetean Timisoara, 17 Decembrie 1989    Sorinel Daniel Leia, 22 years, impuscat in cap pe treptele Catedralei, Timisoara, 18 Decembrie 1989

             Margareta Caceu, 37 ani, impuscata in cap pe Podul Mihai Viteazul, Timisoara, 17 Decembrie 1989, arsa la crematoriul Cenusa in 18 decembrie    Leontina Banciu, 39 ani, impuscata mortal in masacrul de pe Podul Decebal, Timisoara, 17 Decembrie 1989, arsa la crematoriul Cenusa in 18 decembrie    Maria Andrei, 25 ani, impuscata in cap pe Strada Lipovei, Timisoara, 17 Decembrie 1989, arsa la crematoriul Cenusa in 18 decembrie    Rodica Luca, 37 ani, impuscata pe Strada Girocului, Timisoara, 17 Decembrie 1989, arsa la crematoriul Cenusa in 18 decembrie

Tovarășul Nicolae Ceaușescu:

„Am discutat aseară, am spus: luaţi măsuri, măsuri ferme … Dacă miliţia era înarmată trebuia să tragă … N-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin în calitatea pe care o am de comandant suprem, ordin care este obligatoriu pentru toate unităţile … Trebuia să-i omoare pe huligani…”

„Voi da ordin ca imediat să se primească, acum, armamentul; toţi să fie înarmaţi şi să se aplice ordinul … Să lichidăm repede ce este la Timişoara, să punem trupele în stare de luptă … şi oriunde se încearcă vreo acţiune, lichidată radical, fără nici o discuţie. Vom lupta până la ultimul… Totul să se apere cu arma în mână. Toţi trebuie să ştie că suntem în stare de război!”

” …Acum am trimis şi sunt la Timişoara toţi comandanţii. Am discutat acum câteva minute cu tovarăşul Coman care a sosit la Timişoara cu trupe, şi au primit muniţie de război. Oricine nu se supune la somaţie… am dat ordin să se tragă… Începând de azi … unităţile vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe … Umanismul nu înseamnă pactizare cu duşmanul! Umanismul înseamnă apărarea integrităţii socialismului… Toate unităţile sunt în alarmă şi în această situaţie au armament de luptă în dotare… Dacă s-a înţeles bine? Întreb şi la Timişoara, să răspundă primul secretar care are şi funcţia de comandant. Şi tovarăşul Coman…”

Ion Coman: „Vă raportez, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, capătul a trei coloane intră în Timişoara, vor fi dirijate spre centru, am ordonat să se tragă foc. Suntem gata să îndeplinim ordinul dumneavoastră.”

17 decembrie 1989, Bucureşti, stenograma şedinţei CPEx şi a Teleconferinţei ţinută de dictatorul Nicolae Ceauşescu

Represiunea

Timisoara Decembrie 1989 - 6 - 17 decembrie

Timisoara Decembrie 1989 - 7 - 17 decembrie

Timisoara Decembrie 1989

16 decembrie 1989, în Timișoara

“La 16 Decembrie străzile Timişoarei au început să curgă, asemenea râurilor dezgheţate; sângele s-a ivit mai târziu, când banchiza fisurată a derivei s-a izbit în plin de un mal al revoltei, pe care, adunându-se spontan, oamenii au aprins făcliile de speranţă. Ce altceva poate fi speranţa decât o primă asumare a devenirii? Stau şi meditez în acest moment dacă vom afla vreodată motivele obscure pentru care noi, românii, apucăm să însemnăm atât de puţin în biografia universală. Şi totuşi, trebuia pornit de undeva! De la un 16 Decembrie 1989! În ziua aceea, un prieten m-a chemat la telefon, şoptindu-mi: “A început!” O oră mai târziu eram acolo, între ceilalţi, gata de a ne lăsa cuprinşi în vârtej, gata de a ne îneca în istorie.”

Claudiu Iordache – Timisoara 1989

Timisoara Decembrie 1989 - 1

Timisoara Decembrie 1989 - 2

Timisoara Decembrie 1989 - 3

Timisoara Decembrie 1989 - 4

Timisoara Decembrie 1989 - 5

Fotografii © Constantin Duma

16 Decembrie 1989, Timișoara

A început.

16 decembrie 1989, Timișoara. Sutele de oameni care se adunaseră în jurul casei Pastorului Tokes refuză să plece chiar și după ce primarul orașului îndeplinește câteva din promisiunile pe care le făcuse Pastorului. Îndemnați de bagheta invizibilă a solidarității, oamenii Timișoarei pășesc pe drumul ce duce spre Libertate. La ora 17 în după amiaza lui 16 decembrie 1989, Laslo Tokes este deja istorie, și în timp ce, de la fereastra sa, le cere timișorenilor să plece, pentru ca prezența lor să nu fie văzută ca o demonstrație anticomunistă, timișorenii pleacă, dar numai un pas mai departe, pe Bulevardul 6 Martie, unde opresc tramvaiele. Sute de oameni coboară din tramvaiele blocate și se alătură demonstranților. Acolo, pe acea stradă, există o tensiune incredibilă în aer și o senzație a puterii pe care aproape poți s-o atingi… o bucurie imensă în ochii oamenilor, amestecată cu teama de ce-ar putea să urmeze. Dar deasupra a orice altceva, ei sărbătoreau prilejul de a spune în sfârșit puterii: “Duceți-vă la naiba! Ne-am săturat!” Era ca și cum gustau vinul libertății și nu le mai păsa de consecințe.

Acolo, atunci, între ora șase și șapte după-amiază, a pornit totul. Cu nehotărâre la început, devenind rapid un torent de neoprit. Teama s-a risipit, pe măsură ce mișcarea mulțimii devenea din ce în ce mai puternică… și atunci au auzit cuvântul, tare și limpede pentru prima dată în viața lor: Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te! Li-ber-ta-te!… un cuvânt tulburător, dulce și puternic… și atât de prețios… Curând a răsunat cântecul, un cântec ce fusese interzis de dictatură: Deșteaptă-te, Române! Cântecul deșteptării, cântecul Revoluției!… Și câteva minute mai târziu, inimaginabilul: Jos Ceaușescu!

Nu mai era cale de întoarcere. Așa încât atunci când au apărut trupele de miliție, oamenii li s-au împotrivit. Cu mâinile goale. La atacul scutierilor oamenii au răspuns cu pietre. Dar au sosit trupe întărite de miliție și au început să-i lovească pe oameni cu bastoane de cauciuc, și curând mulțimea a fost împrăștiată iar oamenii au început să fugă… în același timp, însă, au început să se formeze alte grupuri – timișorenii auziseră zgomotele ciocnirilor și coborâseră din apartamentele lor în stradă, unde s-au trezit prinși în bătălie. În zona Circumvalațiunii se formase un alt grup mare și strigau: Jos cu Ceaușescu! și Libertate!… și în timp ce mulțimea începuse să se deplaseze înspre centrul orașului, scandând: Români, veniți cu noi! au fost atacați de soldați și de miliție, care au început să-i lovească puternic. Ce puțin zece camioane ale armatei fuseseră aduse în zonă, fiecare având peste cincizeci de soldați. Aceștia se revărsaseră pe străzi, înarmați cu bâte de lemn și cozi de târnăcop, și împreună cu milițienii îi arestau și băteau pe toți cei pe care puteau pune mâna, folosind gaze lacrimogene și tunuri cu apă, și lovind sălbatic oamenii care îndrăzniseră să-și strige dorința de Libertate!

În noaptea ce a urmat, timișorenii au învățat să atace, să se replieze, să revină, să aibă pierderi, să cânte, în coruri impresionante, imnurile religiei Libertății, să reziste, să sângereze, altfel spus, să se bată! E adevărat, armele de foc au tăcut în noaptea aceea în care puterea a utilizat doar bâtele și bastoanele… Au fost organizate razii uriașe, și odată cu ele făcute masive arestări. Pe pavajul parcajului miliției municipale, cei prinși au fost călcați în picioare, la penitenciarul orașului arestații politici au ajuns plini de sânge, incapabili să se miște…

Se spune că mulțimile nu au un suflet, doar popoarele. La Timișoara mulțimile au purtat tot sufletul poporului român. Cartierele Timișoarei au devenit, pe rând, câmpul de bătaie al acelor contrarii ireconciliabile: libertate-obediență ori trecut-viitor ale acelui timp durabil al națiunilor, niciodată prea îngăduitor cu destinul României eterne. În Circumvalațiunii, pe Buziaș, Lipovei, în Giroc, coloane omenești incendiate de fervoare s-au scurs prin dreptul blocurilor-dormitoare, chemând la luptă: “Români, nu fiți lași!” Și românii, încă fără experiență, fără metodă, au ascultat, ieșind pe străzile întunecate unde știrile neverosimile ale confruntărilor vor forma curând un prim capitol în cronica ascunsă a represiunii…

Târziu, în noapte, timișorenii s-au retras la casele lor, mai puțin cei care fuseseră răniți și arestați. Dacă am putea privi din timpul nostru în al lor, am vedea că a fost o noapte albă în Timișoara… În noaptea de 16 spre 17 Decembrie 1989 Timișoara nu a dormit. A fost un moment incredibil, pentru care timișorenii au plătit atât de mult: ziua în care A Început, ziua în care oamenii Timișoarei și-au ridicat privirea către Lumina Libertății, ziua în care au auzit cuvântul minunat Libertate strigat limpede, puternic, ziua în care au înlocuit spaima cu Curajul și și-au folosit curajul nou-născut pentru a învăța să lupte pe drumul înspinat ce avea să-i poarte spre Eliberare!

16 Decembrie 1989, Timișoara. Cel mai mic lucru pe care-l putem face e să nu uităm niciodată!

Piata Operei Timisoara, 20 decembrie 1989

Timisoara 16 Decembrie 1989 seara - oprirea tramvaielor

Claudiu Iordache – Singur între români (Editura Irini, 1997)

Săptămâna Patimilor – Revoluția Română din Decembrie 1989

Iisus

“An de an, din Decembrie 1989, Îngerii României vin pe rând să bandajeze cu aripile îndoliate rănile Revoluției! Aici s-a tras cu arme blestemate, ucigând de-a valma prunci și bătrâni nevinovați. Fiecare copil asasinat putea fi copilul tău, fiecare mamă maltratată putea fi mama ta, fiecare tată care nu s-a mai întors acasă putea fi tatăl tău, fiecare frate, fiecare soră, fiecare bunic, dispăruți fără urmă, mulți dintre ei fiind arși în crematoriu și cenușa lor nevinovată aruncată la canal, puteau fi parte vie din familia ta… Mai poți uita?

Săptămâna patimilor care a început într-o sâmbătă de 16 decembrie 1989 și a sfârșit târziu în bezna sângeroasă care i-a urmat, pentru noi nu se mai termină niciodată!

Oare România a meritat sacrificiul acesta? Sau așa a vrut Dumnezeu, cel chemat la Timișoara cu glasul a zeci de mii de români, să li se alăture în lupta lor cu Dictatura cea mai feroce din Europa?

Iată de ce, la 26 de ani de atunci, nu putem uita, n-avem voie să uităm! Cei morți au făcut vie libertatea noastră! Putem ierta, dar nu putem uita! Iar istoria românilor va trebui să consemneze sacrificiul victimelor Revoluției, precum și actele lor cele mai de preț! Ea, istoria românilor, care într-un decembrie 1989 a devenit cruce, altar, monument și ofrandă în memoria noastră!

Glorie eternă celor care s-au jertfit pentru România! În lunga și apăsătoarea “săptămână a patimilor”, lumânările sufletelor românilor să rămână aprinse! Morții noștri sfinți trebuie să simtă în mormintele lor înnoptate că românii de astăzi nu i-au uitat! “

Claudiu Iordache

*

Statistica morților Revoluției Române

17-22 decembrie 1989 272

22-25 decembrie 1989 715

După 25 decembrie 113

Fără data exactă 67

Numărul martirilor 1166

*

Alexandru Grigoriu – ‘Eroi Martiri în statistici’. Editura IRRD, București, 2013

Pictura ‘Coborârea de pe cruce’ – imagine protejată © Toate drepturile rezervate.